După cum știți, trec printr-o perioadă destul de grea, anume corpul meu, deoarece fiind accidentat, m-am îngrășat.
Așa, terminat cu open mic-ul, trecem la treburi serioase, anume scrisul, că mi s-a reproșat în cască că nu am prea scris în ultimul timp, deci va fi un articol lung, chit ca va fi lipsit de substanță, dar hei, e scris, cică ajută.
Râdem, glumim, facem stretching și exerciții de forță pentru glezne, însă vreau să trec în revistă ce s-a mai întâmplat în ultimele luni de când a trebuit să pun pauză alergatului. Deci… of, încep cu deci, așa că voi fi luat la 11 metri de toți lingviștii sau cum naiba s-ar scrie. Așadar (tot un fel de deci, dacă e să fim serioși), vreau să menționez din nou că eu am fost la profil sportiv și cu asta să și deschid o paranteză.
(De ce profilul liceelor e așa?! I-auzi, uman, real, sportiv și ce or mai fi, că nu intru în alea de nișă. Să înțeleg că merge așa:
– real (parcă restul e poveste… deși cam e, că următoarea categorie e cu cititul/scrisul, iar cea din urmă cu bătaia celor ce citesc/scriu) : acolo unde merg ăia de știu șah, învârt numere și au viitor strălucit, că 45% merg în IT, 45% merg în Franța la medicină și 10% se descurcă. Dar la ei mergem când vrem bani împrumut sau un meme ciudat de dubios.
– uman (vai ce trist, de parcă restul îs roboți AI. Nu e adevărat, ei doar au inventat AI-ul): aici se încadrează cei aspiraționiști (cuvânt mare pentru un sportiv, a?). La uman merg deseori cei ce visează, ce scriu poezii, ce văd viața în culori chiar și atunci când ea e gri (pariu că Bacovia ar fi mers la uman), cei care atunci când îi întrebi dacă plouă mâine, îți vor zice – după ce stau pe gânduri nițel – că va ploua, dar că ploaia e doar modul în care cerul plânge pentru alegerile pe care le facem noi ca societate și că umbrela în astfel de momente nu e potrivită, deoarece înseamnă că ne luptăm cu adevărul. În fine.
– sportiv (deși am avut și colegi nu tocmai… sportivi, să nu zic grași). Aici găsești 10-20% oameni care chiar au speranțe de a ajunge departe cu sportul, 50% bodyguarzi, 10% bloggeri (hehe) și restul de procente patroni de cluburi care au bodyguarzi. Dar aveti nevoie de noi să fiți apărați, că altfel vă batem. Nu eu, că îs vai mama mea, dar știu unii. Glumesc… cred. Nu testați).
Am închis paranteza. Și probabil vă întrebați când încep să scriu și despre ce am zis că scriu. Hai că mă apuc, mai ales că pe youtube s-a dus algoritmul către o melodie a Rosaliei – faină.
După accidentarea/dezamăgirea de la Istria, am făcut decizia clasică a oricărui sportiv/alergător prostuț, să alerg și mai mult, că vai doamne eram înscris la Lavaredo. Ce am reușit? O lună foarte bună dpdv al numerelor, însă cu dureri mari și probabil chiar agravare a accidentării, încât în urma unei alergări să fiu nevoit să pun stop înainte de a urca în vârful dealului, pentru că durerea era extrem de prezentă la ambele glezne. A fost momentul în care am zis că alerg de plăcere și în momentul acela nu simțeam plăcere deloc. M-am oprit, i-am lăsat/scris un mesaj dramatic lui Beatrice și m-am întors acasă să îmi plâng de milă. Au urmat zile în care m-am interesat de ortopezi, centre de recuperare medicală și am început să sun.
Ce a urmat probabil știți, însă repet că oricum sunt o persoană cvasi-dramatică. Multiple inflamații ale tendoanelor și a articulațiilor + o probabilă fasceită plantară la care medicul mi-a zis că aia să fie cea mai mică grijă. Probabil nu sună tocmai încurajator, culmea. Însă așa a început drumul spre recuperare. Am găsit o clinică super faină în urma unor recomandări (mersi Oana, Adi și google reviews) – Kinetomed Arena, unde am început să fac fizioterapie vreo 10 ședințe cu Amalia, care e un om extrem de fain și cald, mai rar atata răbdare în domeniul ăsta. A fost interesant că am făcut și cu un aparat care îmi dădea o stare de somnolență foarte puternică, cred că intenționat, tocmai ca după ce merg la fizio, să nu fiu tentat să ies la alergat. Dar nu e dovedită teoria mea, așa că mai bine tac.
După aceea a început munca cu Denisa Durere (glumesc, chit că i-am zis că așa o trec în telefon, am trecut-o Denisa Kineto), unde am început să fac exerciții de întărire a gleznelor, tendoanelor, gambelor și mobilitate pentru a putea susține tâmpe…alergările pe care le fac deseori. Poate nu am simțit mereu îmbunătățire, însă surprinzător, după vreo 6-8 săptămâni de pauză, am primit bilet de voie de la Denisa să alerg.
Mi-a fost foarte dor de alergat. E mai greu (fix asta ar zice oricine mă vede după o pauză lungă), mai anevoios, pulsul sus, urcările grele, coborârile gestionate cu niște frică din cauza unui posibil PTSD cu accidentarea, însă mi-a fost enorm de dor de alergat. Și am ieșit, am făcut exercițiile cu regularitate, am făcut pauze și chiar și streching – chit că pare ireal. Însă știu la ce să am grijă de acum încolo. Oricum, o perioadă încă o țin sub supraveghere, alerg mai puțin, mai cumpătat și poate înspre final de an să mă apuc de antrenamente pentru anul viitor. Oi vedea, însă e promițător să pot alerga și umbla decent după, deoarece durerile erau la nivelul în care abia umblam. NU prea mai vreau să simt asta : ).
Acum, ce voi face e să o iau nu de la zero, că aș fi absurd, dar să reîncep să cresc. Și pentru asta eu nu prea urmăresc puls sau VO2 max și alte lucruri promovate de ANTENE, ci mă uit la endurance score și hill score. Nu că îs dependent de ele, dar îmi place să văd cum cresc.
Aș mai scrie multe despre astea, dar nu vreau să fac mare predică, deoarece nu e cazul. E doar o accidentare din care îmi revin și aia e. Însă… aveți grijă, faceți niște exerciții forță, încălzire, stretching și gata. Nu e mare scofală. E atât de absurd cum găsesc timp să alerg 5 ore, dar nu găsesc 10 minute să mă încălzesc, mare ipocrizie.
Și acum, niște rubrici ad-hoc:
– Explicați-mi asta: Eu ca alergător ajung să fiu lovit de mașină în timp ce mă duc cu bicicleta la recuperare pentru o accidentare generată de faptul că am alergat prea mult. Logic, nu? Ironic, da? În fine, sunt ok, însă bicicleta nu și acum e bătaie de cap cu despăgubirea si musculatura care mă doare.
– CEL MAI TARE UTMB DIN ISTORIEEEEEE. Cel mai fain festival existent, cei mai faini și puternici oameni. Oana? Jos pălăria pentru ce ai făcut, ești mult mai tare decât crezi și știi. Să nu crezi diferit, ai reușit un rezultat extraordinar.
Cred că atat. Articol scris pe fundal de (random generat): Alternosfera, Alexandra Căpitănescu, The Killers, Tom Walker, Rosalia, E-an-na, Lewis Capaldi, Deliric, Tom Odell, Green day.
Ah, și recomand Shrinking. Pfai, cât mai lăcrimez și râd la serialul ăsta.
